Steaua a dat de aur, rivalii privesc cu invidie! Nici măcar Becali nu se aștepta la asta! Cine îi dă 7 milioane € pentru transferuri și salarii

Steaua a dat de aur, rivalii privesc cu invidie! Nici măcar Becali nu se aștepta la asta! Cine îi dă 7 milioane  € pentru transferuri și salarii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Până la finalul turului, suporterii adaugă aproximativ 4 milioane de euro în contul echipei
Calificarea în primăvara europeană ar putea duce totalul încasărilor din bilete pe sezonul actual la 7 milioane de euro

Steaua suntem noi”, este scandarea care se aude des în tribunele Ghencea sau Național Arena. Acuzați de multe ori în trecut chiar de Gigi Becali că își dau prea multă importanță, suporterii Stelei au demonstrat și în acest sezon că sunt cel puțin la fel de importanți ca și „injecțiile” cu bani făcute de patronul clubului. Asta pentru că, de la startul acestui sezon și până aseară, la partida cu Gloria Bistrița, cei aproape 300.000 de fani care au populat cele două stadioane la meciurile Stelei de pe teren propriu au băgat în conturile clubului suma de 2,3 milioane de euro.

Dinamo și VfB Stuttgart rotunjesc suma

Cele mai mari încasări de până acum au fost adunate, firesc, de meciurile din Europa League cu FC Copenhaga și FK Molde, atunci când au venit la meci 48.695, respectiv 43.651 spectatori. Cu aproximativ 1,1 milioane de euro adunați până acum în partidele importante din Europa, Steaua a mai beneficiat și de două derby-uri „generoase”. 42.876 de spectatori cu Rapid și 45.803 cu CFR Cluj au mai generat venituri cumulate de aproape 600.000 de euro. În aceste condiții, totalul sumei aduse în club de spectatori ar putea ajunge la 3,5 milioane de euro până la finalul turului, după ce roș-albaștrii vor primi vizita lui Dinamo și a nemților de la VfB Stuttgart. Premisele sunt încurajatoare după ce până acum s-au vândut 27.900 de bilete online pentru marele derby, de pe 4 noiembrie.

Dacă „trendul” va continua și în retur, cu o din ce în ce mai probabilă calificare în primăvara europeană, Steaua ar putea atinge încasări din bilete de aproximativ 7 milioane de euro, un record absolut pentru România.

Fanii „au plătit” salariile jucătorilor

ProSport a prezentat cititorilor o analiză a banilor aduși de spectatori clubului lui Becali și sezonul trecut. Atunci, cele mai importante opt partide ale sezonului au adus încasări de 3,15 milioane de euro, cu 50.000 de euro mai mult decât valoarea totală a salariilor întregului lot de jucători. Faptul că Steaua se autofinanțează a fost demonstrat și de faptul că cele șase milioane de euro investite de Becali în cele 15 transferuri s-au întors în conturi din drepturile TV, dar și din banii veniți de la UEFA pentru participarea în Europa League.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Doar de o secundă a fost nevoie pentru ca Moni să pice în ghearele morții la doar 17 ani. Ce s-a întâmplat la Timișoara
Doar de o secundă a fost nevoie pentru ca Moni să pice în ghearele morții la doar 17 ani. Ce…
Pleacă de la Știrile Pro TV. Trece la Antena 1 după 26 de ani
Pleacă de la Știrile Pro TV. Trece la Antena 1 după 26 de ani
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×